Incendiu de amploare la Osica de Jos

0
319

Peste 25 de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD au acționat în această dimineață pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la căminul cultural din localitatea Osica de Jos.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii și la bunurile din interior, cu flacără și degajări mari de fum.

Pentru lichidarea incendiului pompierii au acționat aproximativ patru ore.

În urma incendiului au ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați, tavanul pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați, mobilier, electronice și tâmplăria din PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric.