Două firme din Olt au anunțat concedieri colective. Sute de angajați, lăsați pe drumuri

0
3114

Începutul anului 2019 vine cu vești proaste pentru angajații unor firme de construcții din județul Olt. Și asta întrucât conducerile a două societăți de profil urmează să disponibilizeze aproximativ 260 de salariați. Deja patronii celor două firme au notificat, în scris, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt cu privire la concedierile colective.

Dificultăţile economico-financiare  îi determină pe unii patroni să ia decizii radicale în ce priveşte angajaţii. Este și cazul a doi patroni ai unor firme de construcții din Slatina care se văd nevoiți să renunțe la 258 de salariați. AJOFM Olt a fost notificată de către două societăți de construcții din Slatina că în luna ianuarie 2019 vor concedia colectiv 258 de persoane. Una dintre societăți urmează să disponibilizeze 190 de salariați, iar cealaltă 68 de angajați”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.

 În 2017 nu mai puțin de șase societăți cu sediul social în Olt au apelat la disponibilizări colective. Cu aceste ocazii, nu mai puțin de 460 de salariați au ajuns șomeri. Este vorba de SC Grup Primacons SRL Slatina al cărei domeniu de activitate îl reprezintă construcţiile, care a disponibilizat 157 salariaţi şi  Valtum Prod Com SRL Slatina cu acelaşi obiect de activitate care a disponibilizat 121 salariaţi. Cea de-a treia societate care a fost nevoită să renunţe la 35 de salariaţi este SC Cafmin SRL Slatina, care are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, iar cea de-a patra este compania producătoare de pateuri şi conserve din carne Hame România SRL, cu sediul în Caracal, care a disponibilizat 89 de persoane. Celelalte două societăţi din Slatina sunt Societatea Ticoni Protecție și Pază SRL Slatina, cu activitate de protecție și pază care a pus pe liber 32 de salariați şi  Minatex SRL Slatina, societate producătoare de  confecții textile care a concediat 26 de salariați.

Neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei

Legislația stipulează clar faptul că neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei. Potrivit Articolului 72 din Codul Muncii, în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM-ul), cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de salariat, a unui număr de cel puţin zece salariaţi, dacă angajatorul are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi, dar mai puţin de 100. Aceeaşi prevedere se aplică şi la concedierea a cel puţin 10% din salariaţi, dacă patronul are cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300, respectiv cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul are o afacere cu cel puţin 300 de salariaţi. Conform legii, angajatorii care apelează la concedieri colective au obligaţia de a înştiinţa AJOFM, în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri. În plus, patronii trebuie să acorde preaviz angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de AJOFM Olt ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditaţi în condiţiile legii. Mai mult, în vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze AJOFM Olt cu cel puţin treizeci de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. De aceste serviciile de preconcediere pot beneficia la cerere, şi alte persoane ameninţate cu pierderea locului de muncă.