De-o vârstă cu… Gazeta Oltului

0
309

23 de ani de existență pe piață. 23 de ani de viață.

Știam încă din copilărie ce vreau să fac toată viața. Și norocul, cumulat cu munca și pasiunea, m-au purtat pe drumul unor școli cu profesori care m-au făcut să-ndrăgesc limba și literatura, să-mi dau frâu liber creativității și să-mi pun în valoare deprinderile obținute prin exercițiu.

Cu toții știm despre clișeul ”cei mai frumoși ani sunt anii de facultate”, dar nu-l înțelegem pe deplin până nu îl trăim. Ei bine, încă de la primul curs al Facultății de Jurnalism am făcut pe moralista și păreloloaga, iar la al doilea, când profa cârlionțată din fața mea ne-a-ntrebat ”Ce faceți cu viața voastră?”, am răspuns de parcă-mi pregătisem un discurs: ”Mă fac jurnalistă, o să schimb lumea fără compromisuri, o să lupt pentru dreptate și pentru corectitudine.”

Încă din primele luni de studenție pașii mi-au ajuns în redacții, de unde am plecat pe rând din cauza cenzurii. Din cauză că patronii erau prieteni cu politicienii cărora le puneam întrebări incomode, din cauză că demontam mituri despre diverse firme mari ale regiunii, din cauză că făceam aprecieri corecte despre evenimentele petrecute în regiune.

Însă de mai bine de un an, de când fac parte din colegiul de redacție al Gazetei Oltului, mi-am găsit locul. Am învățat, am plâns de nervi când nu reușeam să duc un material până la capăt, mă bucuram când primeam informații pe surse, mă enervam când nu reușeam să fac slalom prin timp să ajung la mai multe evenimente, am râs și m-am bucurat de faptul că aici sunt eu. Sunt eu, și cu greșeli, și cu realizări. Sunt eu, fără a fi supusă unor presiuni din partea directorială, sunt eu, creativă și pregătită să-mi asum ce-mi debitează creionul, dar mai ales mintea.

Sunt norocoasă. Nu cred că există vreun alt cuvânt care să-mi poată exprima starea acum. Să vezi bucuria în ochii suporterilor atunci când sportivii marchează, să vezi pasiunea din gesturile artiștilor, să vezi politicieni cum declară și cum răsdeclară, să crească proiecte sub nasu’ tău, să crească oameni sub nasu’ tău, să asiști la miracole și la tragedii, să trăiești periculos, pentru că nu știi cum îți cade o cărămidă-n cap de pe șantierul unde te-ai dus să faci un reportaj, să fii la curent mereu cu toate, să te lupți să fii corect și perfect, să nu-ți scape nicio chichiță a legislației, să te chinui să descurci povești și să faci puzzle-uri.

Jurnalismul nu pare o profesie, ci un mod de viață. Pentru că oricâte nasoale ți se întâmplă ție ca om, când intri în contact cu ceilalți trebuie să lași totul deoparte. Să fugi de la o dramă personală la una națională sau mondială. Să te lași pe tine în spate. Jurnalismul este despre diplomație, despre respect, despre ajutor. Jurnalismul înseamnă să observi, dar să nu judeci.

Sunt mândră. Mândră, onorată, fericită pentru că am prilejul de a mă sărbători odată cu ziarul. Cel mai longeviv ziar din județ și cel care-mi dă forță să cred că jurnalismul obiectiv nu a dispărut și nici nu are vreo șansă s-o facă. Creștem împreună cu speranța într-o lume mai bună.