Post de șef de serviciu la DGASPC Olt, scos la concurs

0
632

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt a scos la concurs un post vacant de şef serviciu, grad II, în cadrul Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap și beneficii de asistență socială, aferent categoriei funcționarilor publici de conducere. Durata contractului este nedeterminată.

Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistenței sociale sau științe juridice; să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere și să aibă minimum doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 27 iunie 2018, iar interviul pe 3 iulie 2018. Termenul limită de depunere a dosarelor este 12 iunie 2018.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficală a instituției. Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, din Slatina, strada Drăgăneşti, numărul 7; telefon 0372.713.562/563/564, interior 34.

Ilie Bîzoi