Decizia în cazul vicepremierului Paul Stănescu, pronunțată pe 26 februarie

Date:

Vicepremierul Paul Stănescu a ajuns joi pentru a treia oară în faţa instanţei supreme. Procurorii anticorupţie vor să redeschidă o anchetă ce îl vizează pe demnitar, însă nu pot face nimic fără să primească acceptul judecătorilor.

Paul Stănescu:“Aşa cum aţi aflat, pronunţarea va fi pe 26. Aşteptăm cu interes şi cu speranţă că se va aplica legea. Toată lumea va fi corectă şi cred că aşa va fi (…) Am spus şi în faţa instanţei. Toată viaţa am respectat legea şi nu am luat de la nimeni un vârf de ac (…) Eu sunt convins că completul de judecată va aprecia ce s-a spus acolo şi cred că toată lumea va fi corectă (…) Menţin declaraţia pe care am dat-o: dacă voi fi inculpat, îmi voi da demisia din Guvernul României”.

Vicepremierul Paul Stănescu va trebui să aştepte până luni verdictul judecătorilor, un verdict prin care procurorii DNA încearcă să obţină undă verde pentru redeschidereza unei anchete ce-l vizează pe demnitar. O poveste începută în urmă cu 7 ani când în urma unui denunţ procurorii de la DNA Craiova au făcut cercetări în legătură cu presupuse acuzaţii de abuz în serviciu ce-l vizau pe Paul Stănescu, la vremea respectivă preşedinte al CJ Olt.

Denunţul făcut de o persoană despre care avocatul lui Paul Stănescu spune că nu exista în realitate se referă la o pretinsă încălcare a Legii Finanţelor Publice, o ilegalitate în ceea ce priveşte finanţarea echipe de fotbal Alro Slatina iar prejudiciu invocat în denunţ era estimat la câteva milioane de lei. Procurorii au decis să claseze acest dosar, dar în urmă cu câteva luni, şefii DNA au apreciat ca cercetările trebuie realuate şi nu doar împotriva lui Paul Stănescu, ci şi împotriva unor funcţionari de la Curtea de Conturi. Soarta viceprimerului va fi decisă luni.

Sursă: www.stirileprotv.ro

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...