38 de permise reţinute şi peste 550 de amenzi

0
304

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au aplicat 552 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 127.220 lei,  la sfârşitul săptămânii trecute

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, au fost reținute 38 de permise de conducere, dintre care: unul pentru circulația pe sensul opus de mers, trei pentru neacordarea de prioritate pentru vehicule, şase pentru consum de băuturi alcoolice, două pentru nerespectarea regulilor la trecerea de cale ferată, 15 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, nouă pentru depășire neregulamentară și două pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute opt certificate de înmatriculare, patru pietoni au fost sancționați pentru traversarea drumului prin loc nepermis și nouă bicicliști, care au consumat alcool sau nu purtau îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.

„Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, în vederea asigurării siguranței în trafic”, 
se arată în comunicatul citat.