Cincisprezece posturi de secretar de comună din Olt, scoase la concurs. Trei primării au refuzat să scoată la concurs posturile

Activitatea administrativă în aproape 20 de primării oltene se desfăşoară extrem de greu din cauza lipsei secretarilor care fie s-au pensionat, fie au decis să plece în posturi mai bine plătite sau au intrat în concediu de creşterea copilului. Se pare însă că încercarea administraţiilor locale de a ocupa prin concurs funcţiile rămase vacante este îngreunată de câteva condiții impuse de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pe care puţini candidaţi le pot îndeplini în prezent. Potrivit ANFP, în funcția de secretar se pot angaja doar persoanele care au studii postuniversitare de masterat, în domenii precum Administrație Publică sau Ştiinţele Juridice. De asemenea, candidaţii trebuie să aibă o experiență în domeniul administrativ, pe o funcție similară, de cel puțin 2 ani vechime. În lipsa secretarilor primării olteni încearcă să se descurce cum pot.

0
1634

Primăria Urzica, de exemplu îşi caută un secretar de câţiva ani după ce persoana care ocupa această funcție s-a pensionat. În tot acest timp edilul şef, Ion Spiridon, a scos la concurs de nu mai puţin de patru ori postul, însă fără succes. „Este a patra oară când scoatem la concurs acest post şi nu l-a ocupat nimeni. Condiţiile impuse sunt o piedică în calea tinerilor absolvenţi care nu vor putea niciodată să ocupe acest post. La noi a ieşit la pensie prin 2012-2013 fosta secretară şi de atunci am tot  scos la concurs postul o dată sau de două ori pe an şi nu-l ocupă nimeni. Am avut un băiat care a stat şase luni sau aproape un an, un băiat bun care acum s-a  mutat la APIA , făcea naveta de la Slatina.  S-a detaşat în interes de serviciu la APIA pentru că funcţionarii publici sunt singurii care se pot detaşa în interesul serviciului”, spune primarul comunei Urzica. Edilul şef este hotărât ca în cazul în care nici acum postul nu va fi ocupat să externalizeze serviciul. „Noi avem pe cineva care a terminat administraţie publică, dar nu poate să ocupe postul, am terminat şi eu administraţie publică, şi avem un băiat pentru care am făcut o delegare de competenţe. Dacă nici acum nu o să ocupe postul probabil că o să externalizăm serviciul la o firmă de jurisprudenţă.  La 8 kilometri de noi, la Vădastra este aceeaşi problemă şi mai sunt şi alte multe localităţi. Din acest motiv am înţeles că s-a cerut o dispensă prin care concursul să se organizeze la Slatina, să nu se mai ducă atâta lume la Bucureşti”, a conchis edilul şef al comunei Urzica.

 

Instituţia Prefectului este de un real folos

Comuna  Deveselu se alătură, la rându-i, celor aproape 20 de primării din Olt care nu au secretari. Postul din cadrul instituției este vacant din luna octombrie  anul trecut, după ce fosta secretară a decis să plece pentru un post mai bine plătit. În prezent, toate sarcinile de serviciu care-i reveneau secretarei sunt împărțite între câţiva funcționari ai administrației locale. „Fosta secretara şi o spun cu părere de rău  cred că a fost cea mai bună secretară pe care a avut-o vreodată primăria, a obţinut prin concurs un post la Spitalul municipal Caracal şi bineînţeles am scos încă o dată postul la concurs în luna februarie. Dintre cei care s-au înscris nu a luat nimeni concursul şi atunci suntem în căutare.  Condiţiile sunt un pic mai aspre pentru că cineva care răspunde de legalitatea unei comune trebuie să fie pregătit. Din punctul meu de vedere secretarul care răspunde de toată legalitatea comunei trebuie să fie cel care îndrumă primarul. Un primar poate să aibă şi patru clase poate să aibă şi facultate, însă secretarul trebuie să-l îndrume ca să creeze cadrul legal de a lua decizii. Şi mă refer atât în cazul Primarului cât şi Consiliului Local. E greu fără secretar la nivelul primăriei, dar eu am marele avantaj că am o echipă bună cu câteva fete, cu mine, cu domnul viceprimar, şi analizăm fiecare situaţie”, a spus Ion Aliman, primarul comunei Deveselu. Edilul şef spune însă că atunci când a întâmpinat probleme de natură legislativă, de fiecare dată a cerut sprijinul Instituţiei Prefectului. „Vreau să subliniez faptul că de un real folos este Instituţia Prefectului. Noi le expunem dumnealor ce acte vrem să facem şi primim indicaţii, drept dovadă că până la ora actuală nu am hotărâri de consiliu revocate”, a spus Aliman.

 

Postul este vacant de doi ani

Şi la Vitomireşti situaţia este dificilă, postul de secretar fiind vacant de aproximativ doi ani. Primarul localităţii, Robert Rotea, susţine că, pe lângă condiţiile aspre impuse de ANFP, distanţa de 60 de kilometri faţă de Slatina constituie un impediment în găsirea unor persoane interesate să ocupe acest post. „Pentru cei care vor să candideze la ocuparea unui asemenea post în primul rând trebuie doi ani vechime în administraţie şi studii de specialitate, jurist, master, iar în zona noastră nu găsim aşa ceva. În plus Vitomireştiul este o localitate foarte departe de Slatina, la 60 de kilometri, şi vă daţi seama distanţa cam descurajează pe orice. Şi în zonă nu sunt doritori. Cred că acum postul este scos a treia oară. Persoana care se ocupă de asistenţă socială a suplinit şi în perioada  de doi ani când secretara, care a plecat între timp la Primăria Râmnicu Vâlcea, a fost în concediu de creştere a copilulului şi nu este uşor. Indiferent unde s-ar ţine concursul, condiţiile sunt aceleaşi. Important pentru candidat este să îndeplinească condiţiile ca să se înscrie la concurs. Au fost şi de aici persoane care  au venit la Primărie , au sunat la ANFP, îndeplineau o parte din condiţii, dar nu îndeplineau vechimea E foarte greu dacă nu se schimbă ceva în metodologie să se ocupe posturile de secretar, contabil s.a.m.d”, a spus Rotea.

 

Salariul mic, răspundere mare

Şi la Fălcoiu postul este vacant de mai bine de un an. Edilul şef, Alexandru Petrişor, dă vina pe salariul extrem de mic pe care îl are un secretar, în condiţiile în care răspunderea este foarte mare. „Postul este vacant din februarie 2016. Au fost condiţiile şi sunt condiţiile foarte aspre întrucât sunt anumite criterii şi probabil că nici nivelul salarial nu le convine acelora care îndeplinesc criteriile. Iniţial trebuia să se dea concursul la ANFP la Bucureşti după care am înţeles că se a da la nivel judeţean, bine tot cu reprezentanţi de la ANFP. Doritorii se pot înscrie vă daţi seama. Eu am şansa că mai am jurişti în  instituţie, dar secretarul este cheia acolo. În februarie când a ieşit la pensie secretara, doamna Savu, care a fost angajată până atunci am dat dispoziţie şi am delegat sarcinile respective unui băiat din instituţie care a terminat Facultatea de Drept şi a lucrat aproape de fostul secretar. Starea civilă am dat-o tot la o fată care a terminat Dreptul . Însă sunt şedinţele de Consiliul Local, sunt o grămadă de chestiuni pe care secretarul trebuie să le pună la punct”, a spus primarul comunei Fălcoiu. Deficitul de secretari ar putea fi acoperit în următoarea perioadă întrucât ANFP a scos la concurs postul de secretar din 15 localităţi ale judeţului. Acestea sunt: Cungrea, Deveselu, Dobreţu, Dobrosloveni, Fălcoiu, Gostavăţu, Gura Padinii, Ianca, Mihăieşti, Milcov, Priseaca, Topana, Urzica, Vădastra şi Vitomireşti.

Din sursele Gazeta Oltului, mai sunt însă şi alte primării care din motive de neînţeles nu au scos la concurs aceste posturi. Printre acestea se numără Primăria Babiciu, Primaria Stefan cel Mare şi Primăria Vilcele. Din păcate legislaţia nu-i poate obliga pe edili să scoată la concurs aceste posturi.  Deşi iniţial concursul era programat să se desfăşoare  la sediul ANFP, datorită prefectului Silviu Neacşu, care a discutat cu reprezentanţii ANFP şi cu cei din minister, examenul va  avea loc la sediul Prefecturii Olt. Astfel, o comisie de la nivelul ANFP se va deplasa în ziua de 20 iunie 2017 la Slatina pentru a examina candidaţii înscrişi la concurs. Candidaţii care doresc să participe la concurs trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani; studii postuniversitare sau master absolvite în administraţie publică, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii.