Senatorul Siminica Mirea, mesaj de Ziua Mondială a Sănătăţii

0
175

Anual, la 7 aprilie, este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a evidenţia o temă de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
În 1948, cu prilejul primei întruniri globale dedicată sănătăţii şi găzduită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, s-a hotărât aniversarea la 7 aprilie a Zilei Mondiale a Sănătăţii. La această dată a intrat în vigoare Convenţia OMS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată pentru prima dată în 1950.
Cu acest prilej, senatorul de Olt Siminica Mirea a transmis următorul mesaj:
”De mai bine de un an, lupta pentru sănătatea noastră este dată, în spitale şi nu numai, de nişte oameni pe care nu îi cunoaştem. Cadrele medicale, parte a sistemului de sănătate românesc şi mondial, au devenit eroi fără nume. În această luptă, cu pandemia, multe cadre medicale şi-au pierdut viaţa.
Pentru toţi aceşti oameni ai sistemului de sănătate, marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii constituie un just prilej de recunoaştere şi respect pentru toţi cei care se pun în slujba sănătăţii noastre.
Pe aceast mod, vreau să felicit întreg corpul medical, pentru munca depusă în toată această luptă! Iar pentru cei care au murit pe câmpul de luptă al pandemiei: un pios omagiu!
La mulţi ani tuturor tuturor celor care lucrează în branşa sănătăţii!” a precizat parlamentarul.