LISTA. BISERICILE ȘI MĂNĂSTIRILE DIN OLT CARE AU LUAT SUBVENȚII DE LA APIA

0
1246

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Olt sprijină instituțiile de cult care au activitate agricolă proprie pe terenurile arendate sau aflate în proprietate și susține menținerea acestora la plata subvențiilor pe suprafaţă numai dacă demonstrează, cu acte, calitatea de fermier activ.

Astfel, un număr de 56 de biserici și mănăstiri din totalul celor aproximativ 250 existente la nivelul judeţului Olt au încasat în 2019 nu mai puţin de 312.528 RON (adică peste 3,1 miliarde ROL) în contul subvențiilor pe suprafață, potrivit datelor furnizate de APIA Olt.

În topul mănăstirilor și bisericilor care au luat subvenţii APIA se detașează trei lăcașuri de cult din județul Olt. Astfel, Așezământul Mănăstire „Buna Vestire”- Grădinari, care a primit în 2019 subventii în valoare de 72.632,59 RON (adică peste 726 milioane ROL) ocupă primul loc în acest top, potrivit datelor furnizate de APIA Olt, la solicitarea Gazeta Oltului. Pe locul secund se află Parohia Floru care a încasat subvenţii în sumă de 12.481,91 RON. Pe locul al treilea s-a situat Parohia Morunești din Morunglav care a beneficiat de subvenţii în cuantum de 9.578,94 RON, urmată de Parohia „Sfântul Gheorghe” Tufeni Vale care a primit subvenţii APIA de 9.053,36 RON. Pe locul al cincilea se poziționează Parohia Vitănești cu subvenţii pe suprafață în cuantum de 8.602,90 RON. Pe următoarele locuri se clasează Parohia Voineasa care a încasat subvenţii pe suprafață în sumă de 7.998,65 RON, urmată de Parohia Bălțați care a beneficiat de subvenții în sumă de 7.712,44 RON. În 2019 Parohia Cîmpu Mare care a beneficiat de subvenţii în cuantum de 7.074,34 RON a ocupat locul opt. Pe locul al nouălea se regăsește Parohia Braniștea din Sârbii Măgura care a încasat subvenţii pe suprafață în sumă de 6.990,37 RON, în vreme ce pe poziția a zecea se situează Parohia „Sfântul Nicolae” care a încasat subvenţii pe suprafață în sumă de 6.826,57 RON. „Cuantumul sprijinului pe hectar pentru anul 2019 este pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) de 102,57 euro/hectar, iar pentru ajutorul naţional tranzitoriu (ANT) de 14,7033 euro/hectar. Plata redistributivă pentru primul interval 1-5 hectare, inclusiv este de 5 euro/hectar, al doilea interval între 5 şi 30 de hectare, inclusiv, este de 50,3626 euro/hectar. Plata pentru înverzire este de 58,2361 euro/hectar, în timp ce plata pentru tinerii fermieri este de 25,8405 euro/hectar”, a precizat directorul executiv al APIA Olt, Doru Daniel Neacșu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Iată şi lista completă cu lăcaşurile de cult din Olt care au beneficiat de subvenţii APIA:

Așezământul Mănăstire „Buna Vestire”- Grădinari – 72.632,59 RON;

Parohia Valea Ungureni- 3.818,25 RON;

Parohia Vulpeni- 2.258, 87 RON;

Parohia Băleasa-3.809,65 RON;

Parohia Bălțați- 7.712,44 RON;

Parohia Bechet Hramul Sfânta Treime- 3.043,40 RON;

Parohia Bobicești- 5.474,29 RON;

Parohia Braniștea din Sârbii Măgura – 6.990,37 RON;

Parohia Cilieni- 4.580,07 RON;

Parohia Cîmpu Mare –7.074,34 RON;

Parohia Cioroiu-5.359,78 RON;

Parohia Crușovu- 3.092,12 RON;

Parohia Curtișoara- 3.852,50 RON;

Parohia Dienci- 1.087,27 RON;

Parohia Doba I – 2.513,29 RON;

Parohia Dobriceni- 3.852,50 RON;

Parohia Dobroteasa- 5.040,27 RON;

Parohia Floru-12.481,91 RON;

Parohia Greci- 5.405,55 RON;

Parohia Grojdibodu 2 – 2.290,5 RON;

Parohia Gropsani – 5.737, 71 RON;

Parohia I Sfânta Treime – 1.481,01 RON;

Parohia Ianca Nouă – 5.382,61 RON;

Parohia Ipotești- 5.210,90 RON;

Parohia Maica Domnului Balș- 2.696,78 RON;

Parohia Mamura Hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel- 2.371,42 RON;

Parohia Mărgheni- 5.726,21 RON;

Parohia Morunești – 9.578,94 RON;

Parohia Morunglav – 3.563,93 RON;

Parohia Obârșia Nouă – 1.202, 55 RON;

Parohia Ortodoxă Sfântul Nicolae- 5.016,14 RON;

Parohia Osica de Jos-Hramul Sfântul Nicolae- 4.003,78 RON;

Parohia Pietriș – 1.052,99 RON;

Parohia Pleșoiu Hramul Sfântul Voievozi Mihail și Gavrilă- 1.070,13 RON;

Parohia Proroci -2.568,29 RON;

Parohia Racovița – 4.313,72 RON;

Parohia Schitu-Greci – 5.646,09 RON;

Parohia „Sfântul Gheorghe” Tufeni Vale- 9.053,36 RON;

Parohia Sfântul Nicolae- 6.826,57 RON;

Parohia Sfântul Nicolaie Baldovinești- 1.712,23 RON;

Parohia Sfântul Nicolae Clocociov- 2.482,71 RON;

Parohia Sfântul Vasile- 3.075,99 RON;

Parohia Sfântul Dumitru- 2.634,12 RON;

Parohia Sîrbi- 3.924,55 RON;

Parohia Stoborăști – 2.354,28 RON;

Parohia Stoicănești I Hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena – 4.706,99 RON;

Parohia Stoicănești II Hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena -5.861,34 RON;

Parohia Strejești I -2.996,38 RON;

Parohia Tirișneag- 3.998,01 RON;

Parohia Valea lui Alb – 3.912,39 RON;

Parohia Văleni-Brâncoveni Hramul Sfântul Gheorghe- 5.726,21 RON;

Parohia Verguleasa- 1.165,46 RON;

Parohia Vitănești – 8.602,90 RON;

Parohia Voineasa – 7.998,65 RON;

Parohia Vulturești – 777,03 RON;

Parohia Brâncoveni- 5.726,21 RON;