Jandarmii olteni, cu ochii pe braconieri

Date:

În Weekend-ul acesta, jandarmii olteni au depistat în dreptul localităţii Băbiciu, pe numitul N.M., în vârstă de 21 de ani, în timp ce pescuia ilegal, cu o setcă în lungime de 160 m. Tânărul braconier, împreună cu uneltele de pescuit au fost predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Tot în acest sfârşit de săptămână jandarmii olteni au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespecatrea art.58, lit.b, din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008privind pescuitul şi acvacultura, cuantumul acestora fiind de 4100 de lei.
“Pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani, iar neprezentarea permisului de pescuit, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate, se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...