Așa vă place democrația?

0
235

În acel decembrie însângerat al lui 1989, întreg poporul român vibra de emoția trecerii la democrația capitalistă, despre care până atunci doar auzise. Iliescu și ai săi complici la lovitura care ne-a schimbat cursul istoriei ne-au oferit însă o democrație originală, într-un inconfundabil stil dâmbovițean, cu evidente trăsături fanariote. O democrație în care corupția și fărădelegea au cangrenat viața politică, aruncând-o într-o metastază prelungită, cu un popor român care, într-o atmosferă aproape irespirabilă, în baza unui extrem de exersat instinct de supraviețuire, s-a conectat strâns la aparatele artificiale de respirat, numite UE și NATO.

Ce a devenit între timp această democrație? De fapt, nici originală nu mai este, pentru că nu mai este deloc. Am revenit la conducerea autoritară, printr-un singur om, acesta fiind Klaus Iohannis. Vreți argumente? Iată-le.

Prin alegerile prezidențiale, poporul i-a încredințat lui Iohannis partea prezidențială a puterii executive. După ce, în prima parte a primului mandat, mai mult a dormit și s-a ținut de drumeții pe munte, toate sfârșiturile de săptămână regăsindu-l la Sibiu, în liniștea căminului conjugal, s-a trezit brusc după alegerile parlamentare din 2016, al căror rezultat a însemnat căderea guvernului Cioloș, pe care-l instalase (prin forțarea plecării lui Ponta, după tragedia de la Colectiv) tocmai pentru a-și asigura liniștea necesară somnului de frumusețe. Venirea la putere a unui nou guvern PSD și primele măsuri ale acestuia l-au iritat într-atât încât a avea sau a nu a avea „guvernul meu” a devenit pentru el o problemă de supraviețuire. Intenția lui mai veche, primordială, de a acapara și partea guvernamentală a puterii executive, s-a materializat, în sfârșit, prin instalarea, prin moțiune de cenzură, a guvernului Orban – „Guvernul meu”.

Mai rămânea să-și adauge și puterea executivă locală, prin alegerile locale din 27 septembrie 2020. Cu primarii și președinții de Consilii Județene de partea lui, ar fi intrat, așadar, în posesia întregii puteri executive, centrale și locale. Ei bine, aici nu prea i-a mers, căci PNL, partidul lui, nu a câștigat decât 17 consilii județene și numai o treime din numărul total de primari din țară.

Totuși, nu are de ce să se simtă amenințat. De vreme ce esența puterii în statul contemporan este dată de serviciile secrete, Iohannis a avut grijă să le aducă pe toate sub comanda lui. SRI, SIE, SPP, STS au șefi numiți de Iohannis. DIA, DIPI, DGA, DOS au șefi în subordinea miniștrilor din „Guvernul meu”, deci la mâna președintelui, până la urmă. O mână fermă, în căușul căreia îi joacă și Armata, Poliția, Jandarmeria, fiscul, antifrauda, adică toți purtătorii de uniformă și de armă sunt la dispoziția lui Iohannis. Apoi, DNA, DIICOT și PG, prin procurorii-șefi, stau sub umbrela președintelui, racordate la nervul simțirii și voinței lui.

Următoarea țintă a președintelui liberal al României o reprezintă puterea legislativă. Alegerile din 2016 au consacrat o majoritate PSD-istă, pe care președintele a atacat-o din toate pozițiile și cu toate armele din dotare, clipă de clipă, îmbrăcând-o în cămașa de forță a serviciilor din subordinea sa, care nu i-au permis nicio mișcare necontrolată. Deja nu mai există această majoritate parlamentară, acest lucru văzându-se cu ocazia eșecului moțiunii de cenzură depuse de PSD. Dar președintele Iohannis vrea să aibă o majoritate parlamentară legitimată prin alegeri, așa că va trage de toate sforile ca alegerile generale din decembrie să-i aducă în Parlament majoritatea dorită.

Să recapitulăm: puterea executivă, pe ambele segmente, prezidențial și guvernamental, este deținută de Iohannis, fie direct, ca președinte ales prin vot popular, fie indirect, în mod asumat, prin „Guvernul meu”. Puterea legislativă este tot la Iohannis, acea „majoritate toxică” fiind neutralizată între timp. Este vorba, de fapt, despre o nouă majoritate parlamentară care, acum, lucrează pentru Iohannis, iar după alegerile din decembrie, fostul profesor de învățământ preuniversitar speră să aibă o majoritate prezidențială absolută în Parlamentul României. Și puterea judecătorească este la președinte, de vreme ce judecătorii sunt numiți de președinte. Ca și procurorii, căci președintele poate să nu țină seama de avizul negativ al CSM. Nu mai vorbim de serviciile secrete, care în nicio țară din alianța nord-atlantică nu sunt militarizate. La noi sunt, prin aceasta fiind scoase de sub răspunderea civilă. Și tot numai la noi, serviciile secrete se amestecă direct în alegeri, prin acest serviciu secret militarizat care este STS-ul, care distribuie tabletele în secțiile de votare, transmite datele și le centralizează. Cum e posibil ca o democrație civilă să lase numărarea voturilor la mâna unui serviciu militarizat?!

Iată, prin urmare, cum în democrația noastră originală, o singură persoană a putut să concentreze în dreptul său toată forța instituțională a statului. Acum 30 de ani s-a prăbușit o dictatură. Fără să ne dăm seama, contribuim, voluntar sau involuntar, la întemeierea și consolidarea unei noi dictaturi. Una instaurată în mod democratic. Pe bază de alegeri, mai mult sau mai puțin furate.

Constantin Smedescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here