PATRONII DIN OLT CARE FOLOSESC ZILIERI, LUAȚI LA PURICAT DE INSPECTORII ITM

0
196

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a verificat, în cadrul unei campanii dispuse la nivel naţional, modul în care firmele respectă prevederile legale cu privire la folosirea zilierilor. Domeniile vizate au fost : viticol, cultivarea cerealelor şi restaurante.

În perioada 14 – 19 septembrie s-a desfăşurat Campania Naţională privind respectarea de către beneficiari a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

„În cadrul acţiunilor de control s-a urmărit în primul rând creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale, în contextul trecerii, începand cu data de 25 iulie 2020, la întocmire şi transmiterea  Registrului electronic de evidenţă a zilierilor”, a precizat inspectorul șef Cristian Ungureanu, șeful ITM Olt. 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a verificat un număr de opt beneficiari care desfăşurau astfel de activităţi în domeniul viticol, al cultivării cerealelor şi al restaurantelor, constatând că majoritatea dintre aceştia respectă prevederile legale în vigoare.