ȘAPTE PRIMĂRII DIN OLT AU PRIMIT BANI PENTRU DECONTAREA FACTURILOR PRIN PNDL

Date:

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a virat vineri, 25 septembrie, peste 158 milioane de lei în conturile unităților administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 240 de obiective de investiții, finanțate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).  Din județul Olt, șapte localități au primit bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL.

 Șapte primării din Olt au primit bani pentru finanțarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre localitățile: Cilieni, Dobrosloveni, Iancu Jianu, Nicolae Titulescu, Pleșoiu, Scărișoara și Verguleasa. Suma alocată se ridică la valoarea totală de 5.376.683,84 lei.

Situația plăților PNDL efectuate în data de 25 septembrie 2020 pentru obiectivele de investiții din județul Olt este următoarea:

Cilieni – 159.486,23 lei;

Dobrosloveni – 11.671,38 lei;

Iancu Jianu – 381.429,75 lei;

Nicolae Titulescu – 1.500.194, 81 lei;

Pleșoiu – 2.682.536, 59 lei;

Scărișoara – 144.398, 74 lei;

Verguleasa – 496.966,35 lei;

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...