Peste 400 de apicultori olteni au cerut minimisul. Șefa DAJ Olt: „Urmează să primească banii”

0
141

410 apicultori olteni au accesat „Ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol”.

Directorul Direcției Agricolă Județeană (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, a precizat că apicultorii din județ urmează să primească banii.

„Pentru minimisul de albine am avut depuse  410 cereri, pentru 32.000 de familii de albine. Am trimis situația, miercuri, la Ministerul Agriculturii, iar zilele acestea trebuie să fie rezolvată situația la Finanțe, apoi urmează ca apricultorii să primească banii”, a spus Andronie.

Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

Cuantumul ajutorului este de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49.948.500 lei.