Pensionarii din Olt au undă verde la biletele de tratament

0
164

Peste 160 de pensionari din judeţ sunt aşteptaţi să achite sau să ridice gratuit biletele de tratament solicitate şi alocate în seria a 15-a la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt, prezentarea în staţiuni fiind în intervalul 28 septembrie-1 octombrie 2020.

Pentru această serie, Casa Naţională a repartizat judeţului nostru 162 de bilete de tratament atât în unitățile hoteliere aparținând Societății Comerciale de Turism Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, dar și în unitățile cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte.

Biletele de tratament sunt disponibile în următoarele stațiuni: trei bilete în stațiunea Amara; două bilete în stațiunea Bala; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 25 bilete în stațiunea Căciulata; 15 bilete în stațiunea Călimănești; 13 bilete în stațiunea Covasna; 5 bilete în stațiunea Eforie Nord; 13 bilete în stațiunea Felix; 22 bilete în stațiunea Govora; opt bilete în stațiunea Herculane; 5 bilete în stațiunea Mangalia; 2 bilete în stațiunea Neptun; 40 de bilete în stațiunea Olănești; 2 bilete în stațiunea Pucioasa; 1 bilet în stațiunea Saturn; 2 bilete în stațiunea Slănic Moldova; 2 bilete în stațiunea Techirghiol și 2 bilete în stațiunea Tușnad.

Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Județene de Pensii Olt până în data de 21 septembrie 2020, inclusiv.

 Biletele de tratament rămase disponibile se vor afișa în data de 22 septembrie 2020 și se vor vinde în data de 23 septembrie 2020.

 ATENȚIE!!!!!! Beneficiarii de bilete de tratament au obligația de a se adresa unității balneare prin mail sau telefon în vederea obținerii unei programări conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1078 din 12 iunie 2020, a precizat directorul executiv al CJP Olt, Iulian Smarandache.

Persoanelor de pe diagramă care nu ridică biletele de tratament le vor fi anulate alocările, iar biletele devin disponibile pentru persoanele care au cerere depusă și se prezintă la ghișeu. Lista numerelor de telefon ale unităților hoteliere este disponibilă pe site-ul institutiei la adresa http://www.cjpolt.ro/pag/Bilete-de-tratament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here