Primăria Corabia așteaptă cererile fermierilor ale căror culturi sunt afectate de secetă

0
167

Veste bună pentru fermierii din orașul Corabia ale căror culturi sunt afectate de secetă pedologică. În această perioadă, fermierii pot depune cerere scrisă direct la sediul Primăriei orașului Corabia, prin poștă sau on-line, pentru constatarea și evaluarea pagubelor.

”Fermierii din orașul Corabia, județul Olt, ale căror culturi sunt afectate de secetă pedologică în această perioadă, pot depune cerere scrisă direct la sediul Primăriei orașului Corabia, prin poștă sau on-line, pentru constatarea și evaluarea pagubelor.
Cererea va cuprinde datele de identificare fermier, blocul fizic, conform declarației APIA, cultura și suprafața afectată.
Comisia întocmește procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, care vor fi centralizate și înaintate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.” a declarat Oane Iulică, primarul Corabiei.