DUPĂ CE ANI LA RÂND A URLAT ÎMPOTRIVA PESEDIȘTILOR OLTENI, IONUȚ DIMA CANDIDEAZĂ PE LISTA „CIUMEI ROȘII”

1
1894

Ionuț Dima în vârstă de 31 de ani este fiul unui fost primar care a lăsat în urma sa la Coteana multe lucruri frumoase, dar care la vremea respectivă era cunoscut pentru faptul că, atunci când era vorba de candidaturi pentru funcția de primar sau când era vorba de alegeri generale sau alegerile europarlamentare, acesta  a jucat de multe ori, cum se spune la două capete.

Ne aducem aminte, cei care am prins acele vremuri, despre jocurile făcute la alegerile generale când Dan Șova a ieșit primar datorită voturilor pe care acesta i le-a dat și apoi de ceea ce s-a întâmplat  la alte alegeri în care a ajutat de data aceasta pe Darius Vâlcov de pe urma căruia a avut multe beneficii unele dintre ele legate și de bani folosiți pentru localitatea unde era primar. Ca și tatăl lui, se pare că Ionuț Dima joacă tot la fel, în raport de interesele personale și nu de cele care țin de moralitate, de interesele localității.

L-am apreciat pentru faptul că mult timp a dus o luptă fantastică împotriva PSD, fiind la un moment dat chiar trompeta liberală din județul Olt, în disputa sa politică cu cei din PSD-ul local și chiar cu PSD-ul din județ. Surprinzător este faptul că, cu mult timp în urmă, actualul primar al comunei Coteana, Marian Stoichicescu, a spus și nu am luat în calcul faptul că toate aceste atacuri, toate aceste mizerii sunt false, de fapt el este omul PSD și o să vedeți că va candida pe lista PSD la alegerile locale. Și uite că a avut dreptate. Avem confirmarea și de la PNL, prin președintele acestui partid, Liviu Voiculescu, că Ionuț Dima i-a făcut o surpriză pe ultima sută de metri până în alegerile locale, plecând la PSD. Referitor la acest subiect, Voiculescu a refuzat să facă orice alt comentariu, probabil pentru a evita să își verse puțin necazul pentru cele întâmplate.

Din informațiile noastre, în comună sunt destui oameni care pot să  candideze din partea acestui partid, și s-ar putea ca Ionuț Dima să aibă o mare supriză din partea alegătorilor din Coteana și să nu fie ales primar pentru că oamenii taxează de obicei aceste trădări urâte.

PAVEL CALCIU

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.