Concedieri colective la o mare firmă din Slatina

0
1898

Luna iunie a venit cu vești proaste pentru angajații unei mari firme din județul Olt. Și asta întrucât conducerea unei societăți metalurgice urmează să disponibilizeze aproximativ 200 de salariați. Deja patronul firmei a notificat, în scris, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt cu privire la concedierile colective.

Dificultăţile economico-financiare  îi determină pe unii patroni să ia decizii radicale în ce priveşte angajaţii. Este și cazul unei mari societăți din Slatina, din domeniul turnării metalelor neferoase ușoare, care se vede nevoită să renunțe la aproximativ 200 de salariați. „ITM Olt a fost notificată în luna iunie de către o societate de metalurgie din Slatina care a anunțat concedierea a 175 de angajați”, a precizat șeful ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

Neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei

Legislația stipulează clar faptul că neanunţarea concedierilor colective se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei. Potrivit Articolului 72 din Codul Muncii, în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM-ul), cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de salariat, a unui număr de cel puţin zece salariaţi, dacă angajatorul are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi, dar mai puţin de 100. Aceeaşi prevedere se aplică şi la concedierea a cel puţin 10% din salariaţi, dacă patronul are cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300, respectiv cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul are o afacere cu cel puţin 300 de salariaţi. Conform legii, angajatorii care apelează la concedieri colective au obligaţia de a înştiinţa AJOFM, în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri. În plus, patronii trebuie să acorde preaviz angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de AJOFM Olt ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditaţi în condiţiile legii. Mai mult, în vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze AJOFM Olt cu cel puţin treizeci de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. De aceste serviciile de preconcediere pot beneficia la cerere, şi alte persoane ameninţate cu pierderea locului de muncă.