Angajatul Primăriei Drăgănești-Olt, acuza că a introdus mâna în lenjeria intimă a unei fetițe de 10 ani, reținut

0
469
Bătrânul, de 64 de ani, care este angajat al Primăriei Drăgănești-Olt, cercetat pentru pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor a fost reținut, marți seara, 7 iulie, pentru 24 de ore.
Referentul din cadru Casei de Cultură Drăgănești-Olt va fi prezentat instanței miercuri, 8 iulie,  cu propuneri legale.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au efectuat, marți, trei percheziții în Drăgănești-Olt într-un dosar penal de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor.
Bătrânul este acuzat că în aprilie 2019, în timp ce se afla în incinta instituției culturale, la cursuri de dans, a invitat o fetiță de 10 ani în biroul său, unde i-a prezentat un film cu minori în ipostaze pornografice. La câteva zile distanță, în timp ce minora se afla în aceeași locație pentru a viziona un spectacol de teatru, a fost invitată din nou în biroul său de către suspect, pe motivul ca dorește să îi facă cadou un ceas de mană, ocazie cu care acesta și-a introdus mâna în lenjeria intimă a minorei și a pipăit-o în zona organelor genitale.