Angajați din Olt, sancționați cu reducerea salariului pentru abateri disciplinare

0
824

15 salariați ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au fost sancţionaţi disciplinar, în primele cinci luni ale anului. Niciunul dintre salariaţii sancţionaţi nu a contestat în instanţă măsura disciplinară.

Nu mai puțin de 15 salariați s-au aflat în primele cinci luni ale anului în atenţia Comisiei de Disciplină de la nivelul DGASPC Olt pentru abateri profesionale. Dacă în unele cazuri salariaţii s-au ales doar cu avertismente, în altele sancţiunile au mers până la reţinerea din salariu. „ În perioada 1 ianuarie-30 mai 2020, la nivelul instituției noastre s-au aplicat 15 sancțiuni disciplinare, astfel: șapte sancțiuni-avertisment scris; șase sancțiuni-reducere cu 5% a salariului pe o lună și două sancțiuni-reducere cu 10% a salariului pe o lună”, a declarat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca, la solicitarea Gazeta Oltului.

Fiecare caz în parte a fost analizat de către Comisia de Disciplină de la nivelul instituției, iar deciziile luate de către aceasta sunt acoperite de argumente justificative, susţine conducerea DGASPC Olt.

„Cazurile sunt cercetate de către o comisie formată din trei persoane din care unul este jurist, iar ceilalţi doi au expertiză în domeniul de activitate al celui care este cercetat. Persoana care este cercetată disciplinar poate să fie asistată de un avocat pe timpul cercetării disciplinare prealabile sau de un reprezentant al Sindicatului, la cererea acesteia. Şi au fost situaţii în care persoana cercetată a fost asistată de avocat. Asta nu înseamnă că a şi câştigat după aceea”, a adăugat Piroşca.

În 2019, 46 de angajați au fost sancționați disciplinar. Măsurile aplicate celor 39 de salariaţi sancţionaţi au fost: 38 avertismente scrise, două desfaceri ale contractului individual de muncă și șase reduceri salariale. Dintre măsurile disciplinare aplicate, una a fost contestată în instanță.  DGASPC Olt are în prezent 1.400 de angajaţi.