VREME SEVERĂ cu fenomene extreme în aproape toată țara

0
133

E alertă meteo în toată țara. ANM a emis, luni dimineață, noi alerte de vreme severă pentru cea mai mare parte a țării. Până marți dimineață se anunță ploi torențiale cu acumulări de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.

Până marți la ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în Moldova și în zona montană a Olteniei și Munteniei este cod portocaliu de ploi torențiale. Se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp, conform Mediafax.
Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.

Este în vigoare, tot până marți dimineață, o alertă cod galben în Dobrogea, Muntenia și local în Oltenia de instabilitate atmosferică puternică. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Începând de marți dimineață până joi dimineață, va intra în vigoare un cod galben în toată țara. Se anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est și în zonele de munte.