Centrul muzeal Aviatorul Alexandru Șerbănescu, inaugurat la Colonești

0
520

Zi importantă pentru locuitorii comunei Colonești.
Primăria comunei în colaborare cu Fundația ”Erou Căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” vor inaugura vineri, 26 iunie Centrul Muzeal Aviator Alexandru Șerbănescu.

Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, (n. 17 mai 1912, Colonești, Olt, România – d. 18 august 1944, Viperești, Buzău, România) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, este atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G.
A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.
A căzut eroic în lupta împotriva Aliaților, copleșit de escorta de Mustanguri ale operațiunii de bombardament american asupra Ploieștiului din 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944.
A fost citat de două ori pe ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

Florina DINU