Atleții de la CSM Slatina se pregătesc pentru sezonul în aer liber

0
78

Federația Română de Atletism a aprobat, pe 4 iunie, calendarul competițional pentru sezonul în aer liber. Prima competiție programată este Cupa României, ce va avea loc în perioada 25-26 iulie, la Buzău, locul unde se va desfășura și Finala Cupei României de Seniori și Tineret, în intervalul 7-8 august. Vor fi apoi trei competiții la Cluj, Campionatele Internaționale ale României – 21-22 august, Campionatele Naționale de Seniori și Tineret, 4-5 septembrie, și Campionatele Balcanice de Seniori, 19-20 septembrie. Sezonul nu ar fi complet fără Campionatul Național Master de la București, 5-6 septembrie.

La toate aceste competiții, CSM Slatina va avea reprezentanți, atleții Andrei Neagoe, Daniel Budin, Marius Șerban, Cosmin Dincă, Sorin Ilie și Alexandra Nica, pregătiți de antrenorul Dan Bărbuți, urmând să participe la probe precum 100 de metri, 200 de metri, ștafeta 4×100 de metri.

„La toate aceste probe avem ca obiectiv câștigarea unor medalii, chiar au rezultate pe care trebuie să le confirme și în acest an. De exemplu, Alexandra Nica a câștigat anul trecut medalia de bronz la 100 de metri. Este un sezon atipic, însă sperăm să avem rezultate”, a spus antrenorul de la CSM Slatina, Dan Bărbuți.