ORIBIL. Anchetatorii olteni, îngroziți de modul cum lituanianca și-a omorât fetița

0
920

O lituaniancă, care locuia în comuna Stoenești, și-a omorât fetița de doar două luni. Crima a avut loc pe 4 iunie, iar femeia și-ar fi ieșit din minți pentru că bebelușul plângea.

Modul cum mama și-a omorât fetița i-a șocat chiar și pe procurori.

„Pentru că fiica ei în vârstă de două luni a început să plângă şi nu se oprea, s-a enervat şi a început să o zdruncine puternic, producându-i la nivelul creierului leziuni, ca urmare a lovirii creierului de cutia craniană. Pentru că a continuat să plângă, atunci a continuat să o agreseze, producându-i fractura coloanei, mai concret a pus-o pe marginea patului şi i-a dat trupul în două“, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.

În nebunia ei, tot femeia a fost cea care a alertat familia, solicitând ajutor medical. Lituanianca se află într-o relație de concubinaj cu un bărbat din Stoenești, care lucrează în Anglia.