O singură firmă înfiinţată de studenţi, în Olt, în ultimii patru ani

0
179

Studenţii olteni sunt din ce în ce mai reticenţi în a-şi deschide o firmă. Dovadă stă faptul că, în ultimii patru ani și jumătate, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, o singură firmă a fost înfiinţată de către tinerii cu vârste de până în 30 de ani, care urmează cursurile unei forme de învăţământ superior.

 Mai mult decât atât, din cele 310 firme înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, doar 166 mai rezistă pe piaţa businessului, 144 dintre acestea fiind radiate.

Potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern numărul 166/2003, studenţii care doresc să se lanseze în lumea afacerilor beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor. Astfel, ei nu trebuie să scoată niciun leu din buzunar pentru plata serviciilor de asistenţă prestate de către Oficiul Registrului Comerţului (ORC), a operaţiunilor de înmatriculare şi a autorizării funcţionării solicitate comercianţilor la constituire, pentru obţinerea autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent, pentru publicarea în Monitorul Oficial a încheierii de înmatriculare şi a taxei de timbru pentru activitatea notarială.