UPDATE. Pronunțare amânată. Avocatul Tonel Pop: „Dincă insistă că au fost preluate fetele într-un anumit sistem”

1
968

UPDATE. Magistrații Tribunalului Olt au decis, miercuri, 20 mai, să amâne pronunțarea în Dosarul Caracal. Potrivit reprezentanților Tribunalului Olt, s-a stabilit termen pentru deliberare și pronunțare pe 3 iunie. Judecătorii vor stabili dacă dosarul se întoarce la parchet pentru completare sau dacă va începe judecata pe fond.

Toate părțile din Dosarul Caracal au cerut întoarcerea dosarului la procurori pentru completarea urmăririi penale.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

La primul termen din procesul în care este judecat, Gheorghe Dincă a făcut declarații șocante. Mărturiile lui l-au șocat chiar și pe avocatul Tonel Pop, care reprezintă familia Luizei Melencu.

La ieșirea din sala de judecată, avocatul a precizat că Dincă susține că nu le-a omorât pe cele două fete. Acesta a expus detalii despre sistemul în care au fost preluate fetele.

„A făcut dezvăluiri șocante, spune că l-au torturat. A dat momentele când era să fie omorât de către un deținut, la ordinul polițiștilor, dar l-a salvat acel individ. I-a arătat otrava ce trebuia să-i fi pusă în mâncare. A descris momentele de tortură, inclusive Risipițeanu. Cum era chemat în anumite camere. A nominalizat doi polițiști care l-au torturat, care au creat întreaga poveste. Unul din polițiști a spus că este frustrat că nu a avut el dosarul și l-au torturat fără să aibă competențe în dosar. A povestit cum procurorii și polițiștii povesteau a doua zi că acolo făceau chefuri cu deconturi mari, nu se mai fereau de Dincă pe care i le imputau lui Dincă ca și cheltuieli. Ce făceau și cum chefuiau după ce se retăgeau de la ancheta din Caracal. El spune că nu le-a ucis pe fete, că dosarul este o conspirație. S-a blocat uciderea lui datorită dezvăluirilor noastre. I-a fost frică să-l mai omoare în timp ce era arestat. Lucrurile sunt înfiorătoare și coincid cu ce ne-am imaginat noi”, a spus avocatul Tonel Pop.

Dincă spune că le-a răpit pe fete, dar nu că le-a și ucis.

„Neagă acuzațiile, nu toate. Vorbește de răpire, dar nu așa cum a fost făcută povestea. Spune că nu le-a omorât. Am solictat cu toții, toate părțile să se întoarcă dosarul. Procurorul nu a știut ce să răspundă memoriului meu. Sunt lucruri monstruoase. A spus că acest scenariu nu îi aparține. Insistă că au fost preluate fetele într-un anumit sistem. Au povestit date, momente, nume”, a adăugat avocatul.

Toate părțile din Dosarul Caracal au cerut întoarcerea dosarului la procurori pentru completarea urmăririi penale.

În sala de judecată, mama Alexandrei Măcesanu a cerut ca Dincă să spună unde sunt fetele, în contextul în care acesta spune că nu le-a ucis.

Dosarul se află în camera preliminară a Tribunalului Olt, unde magistrații trebuie să se pronunțe pe cererile și excepție solicitate, dar și asuora legalității probelor și actelor din dosar. Magistrații au rămas în pronunțare.

VIDEO, momentul în care Gheorghe Dincă a fost adus la Tribunalul Olt, miercuri dimineață.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.