Prins noaptea că pescuia ilegal, în zona localității Mărgheni

0
403

În noaptea de luni spre marți, jandarmii olteni au prins un bărbat, de 44 de ani, ce pescuia ilegal în zona localității Mărgheni.

„Acesta desfășura activități de pescuit comercial cu ajutorul unei ambarcațiuni pneumatice improvizate, folosind o ţepoaică prevăzută cu patru vârfuri pentru harponare, cu lungimea de 2,20 m și unelte de pescuit de tip setcă confecționate din plasă monofilament cu lungimea totală de 348 m”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.

Uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.

Conform  Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.43 din 2020 privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020, în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv, au fost instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.