Utilaj de mii de euro furat din Suedia, descoperit la Stoenești

0
1055

Un utilaj furat din Suedia a fost descoperit, sâmbătă, chiar în gospodăria unei persoane din Stoenești.

Oamenii legii spun că pentru acest utilaj există o alertă de urmărire internațională.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii de investigații criminale s-au autosesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 25 de ani, din comuna Stoenesti, județul Olt deține în curtea imobilului un utilaj industrial tip încărcător frontal. Polițiștii au extins cercetările și au constatat faptul că pentru utilajul respectiv există o alertă de urmărire internațională, emisă în cursul lunii februarie, de către autoritățile din Suedia. Utilajul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.