Oltenii, amendați cu 99.800 lei, în ultimele 24 de ore

0
304

Sute de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au efectuat controale atât la persoanele aflate în izolare și carantină, cât și în trafic.

Potrivit Prefecturii Olt, au fost verificate aproximativ 730 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență.

„În urma activităților de verificare desfășurate, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 99.800 lei”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Au fost efectuate verificări și la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.