Au început să fure recipientele cu dezinfectant din scările blocurilor din Corabia

0
670

Primăria Corabia a montat 130 de dispozitive cu dezinfectant în scările de bloc din Corabia. În câteva zile, zece astfel de recipiente au dispărut sau au fost distruse.

Într-o postare pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia, Dan Oltean, a avut o reacție dură la adresa hoților.

„Faptul că ați început să furați recipientele cu dezinfectant pentru mâini de la blocuri arată cât de nemernici și de idioți sunteți! Dezinfectarea mâinilor înca de la intrarea în bloc scade șansa de contaminare a spațiilor comune din scară, așa cum sunt balustradele! Să vă fie rușine, hoților! O sa fiți prinși și trași la răspundere!”, a spus Dan Oltean.

Dispozitivele au fost montate săptămâna trecută pentru dezinfectarea mâinilor, în contextul epidemiei de coronavirus.