CJ Olt a alocat bani pentru Laboratorul modular ce permite testarea COVID-19

0
238

CJ Olt a aprobat vineri, 3 martie, suma de 380 de mii de lei din Fondul de rezervă, pentru achiziționarea ,,Laboratorului modular biologie moleculara’’, de la nivelul Spitalulului Județean de Urgență Slatina. Diferența în sumă de 670 mii lei a fost acoperită prin renunțarea la alte cheltuieli de investiții, mai puțin prioritare în această perioadă de stare de urgență.

 

Totodată, a fost aprobată documentația tehnico-economică pentru această investiție.

 

 

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.049.581,00 lei, iar durata de realizare este de o lună de zile și cuprinde un sistem modular clădire, care are trei containere. Fiecare container va conține podea, acoperiș, uși/ferestre, instalație electrică / curenți tari și curenți slabi, instalație sanitară și instalație de încălzire și climatizare.

 

 

Cu ajutorul liniei automate de PCR în timp real vor putea fi lucrate teste pentru detectarea infecției cu COVID-19.

 

Potrivit CJ Olt vor putea fi lucrate 196 de teste pe zi.

 

În prezent, DSP Olt prelevează teste de la olteni pe care le trimite la București. Rezultatele vin în câteva zile și se pierde astfel timp prețios în diagnosticarea, izolarea și tratarea pacienților cu COVID-19.