O femeie din Brebeni, speculă cu măști. Cerea șase lei pe una

Date:

O femeie din comuna Brebeni a fost surprinsă de polițiștii olteni în timp ce încerca să vândă o sută de măști de protecție. Cerea șase lei pentru fiecare mască.

 

„La data de 1 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au organizat o acțiune, în urma căreia au surprins o femeie, de 53 de ani, din comuna Brebeni, în timp ce încerca să comercializeze, pe raza municipiului Slatina, o sută de bucăți măști de protecție. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că aceasta nu deține documente de proveniență și nu este autorizată să efectueze astfel de activități de comerț. Femeia a solicitat în schimbul măștilor de protecție suma de 6 lei per bucată”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

 

Femeia a primit o amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/ 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Cele o sută de măști de protecție au fost indisponibilizate.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...