Abatoare autorizate la Scornicești și Potcoava, pentru sacrificarea mieilor

0
477

DSVSA Olt a autorizat două centre pentru sacrificarea mieilor, la Scornicești și Potcoava. Specialiștii olteni iau în calcul și autorizarea unor spații temporare pentru sacrificarea mieilor, în apropierea Sărbătorilor Pascale.

 

„La nivelul judeţului Olt există două abatoare autorizate sanitar veterinar, la Scorniceşti şi Potcoava. Având în vedere situaţia generată de evoluţia pandemiei COVID 19, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, în cazuri excepţionale, când distanţa de la fermă sau exploataţia autorizată este mare, făcând imposibilă deplasarea până la abator, se poate aproba amenajarea unui spaţiu temporar (care îndeplineşte condiţiile de igienă, bunăstarea animalelor, eliminarea subproduselor, astfel încât sacrificarea mieilor să nu compromită siguranţa cărnii şi organelor) pentru sacrificare miei la nivelul fermei sau exploataţiei autorizată/înregistrată sanitar veterinar. Carnea de miel rezultată din sacrificarea în astfel de spaţii se comercializează doar către consumatorul final”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

DSVSA Olt a mai anunțat că este asigurată permanenţa la nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, precum şi la nivelul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale din localităţile Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti Olt şi Slatina pe perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale .