Coronavirus. Un bărbat aflat în carantină la Corabia a pus autoritățile pe jar

0
584

Un bărbat aflat în centrul de carantină de la Corabia a pus autoritățile pe jar, după ce a anunțat că face febră. Acesta a fost transferat la Craiova.

„În data de 19 martie, urmare a unui puseu febril la un pacient din regimul de carantinare acesta a fost transferat în condiții de securitate la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova pentru evaluare și tratament de specialitate. Menționăm faptul că la prima probă recoltată în data de 13 martie 2020, dată la care a intrat în carantină, rezultatul a fost negativ”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Potrivit DSP Olt, numărul total de persoane intrate în monitorizare de la începutul perioadei de supraveghere a fost de 1.501, din care:
– Număr persoane în autoizolare la data de 20 martie, ora 14.00 – 878
– Număr persoane ieșite din autoizolare în data de 20 martie – 558
– Număr persoane carantinate – 65
– Număr persoane internate – 4
– Număr persoane confirmate cu COVID -19: 3 (o persoană confirmată pe baza probei prelevate de DSP Olt, două persoane confirmate pe baza probelor prelevate în alte județe).

Numărul total de persoane cărora li s-a recoltat probe, de la începutul perioadei de supraveghere sunt de 102, pentru care s-au recoltat 116 probe, cu urmatoarele rezultate:
– 106 probe cu rezultat negativ;
– 1 proba cu rezultat pozitiv;
– 9 probe in lucru.

Până în acest moment, rezultatul probelor recoltate pentru un număr de 62 persoane aflate în regim de carantină de pe raza județului Olt, din cele 65, a fost negativ, iar trei mai sunt în lucru, la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș București.