Start în Programul „Usturoiul”

1
369

Executivul a aprobat, miercuri, „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Fermierii olteni vor putea să solicite sprijinul financiar de maximum 3.000 euro la hectar, iar cererile se depun până la data de 15 mai inclusiv.

Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie-20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie.

Fermierii care accesează acest ajutor de minimis trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către Autoritatea Națională Fitosanitară.

Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

Reprezentanții Direcției Agricole Județene Olt vor verifica cultura de usturoi înainte de recoltare, cu evaluarea producției.

Pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

16 fermieri din județ au accesat acest ajutor de minimis, anul trecut.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here