FOTO. Foștii elevi s-au strâns în jurul profesorului Ion Pârvulescu

0
1040

Foștii elevi descoperiți și crescuți de profesorul Ion Pârvulescu s-au strâns, în această seară, în jurul mentorului lor. Aceștia au format două echipe și au disputat un meci demonstrativ la Sport Arena, din Slatina.

Ion Pârvulescu, care a împlinit duminică 80 de ani, a primit diplome și plachete din partea Asociației Județene de Fotbal, de la CSM Slatina și Athletic Slatina pentru întreaga sa activitate.

Printre cei prezenți s-au numărat: Mircea Voicu, Vergi Georgescu, Cosmin Stanciu, Sabin Roșca, Marian Popescu, Victor Crângureanu, Constantin Grădinaru, Constantin Țîțu, Doru Alexe, Mircea Mihaiu, George Constantinescu.

Seara s-a încheiat cu o masa festivă, unde foștii fotbaliști și oameni de fotbal din județ au depănat amintiri.

De la întâlnire au lipsit Ionel Dănciulescu, Claudiu Niculescu, dar și Ionuț Luțu, prinși cu problemele cotidiene.