Fotbalul județean, la bilanț

0
150

Duminică, 16 februarie, începând cu ora 11:00, la Școala Gimnazială ”Eugen Ionescu” Slatina va avea loc adunarea generală a Asociației Județene de Fotbal (AJF) la care sunt invitați să participe toți membrii afiliați, liga a IV-a, liga a V-a, juniori și copii.

În cadrul adunării, pe ordinea de zi figurează prezentarea raporturillor privind activitatea Biroului Executiv și al Administrației AJF Olt, economico-financiar, bilanțului contabil și comisiei de cenzori. De asemenea pe ordinea de zi este înscris și punctul privind afilierea și dezafilierea unor membrii AJF.

În cadrul conferinței, reprezentanții din teritoriu afiliați AJF vor dezbate și măsuri organizatorice privind desfășurarea returului de campionat la toate diviziile sezon 2019-2020. La final se va trece la alegerea noilor membri ai Biroului Executiv al AJF precum și alegerea noului președinte AJF.

George Constantinescu, președintele în exercițiu al AJF Olt ne-a declarat că la această adunare generală așteptă o prezență masivă din partea tuturor membrilor afiliați pentru a lua la cunoștință de toate măsurile care se vor aproba, pentru ca în viitor să nu mai existe disfuncționalități în buna funcționare a întrecerilor fotbalistice de la toate nivelurile organizate de AJF Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here