Dosare penale pentru evaziune fiscală pe numele a 17 afaceriști din Olt

0
1287

Nu mai puțin de 17 afaceriști din Olt s-au ales cu dosare penale pentru acuzaţii de evaziune fiscală, în primele 11 luni din 2019. Prejudiciul adus statului de patronii evazioniști a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la peste 3,3 milioane RON (adică 33 miliarde ROL).

Inspectorii fiscali au efectuat în primele unsprezece luni din 2019, aproape 1.000 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar 17 patroni certați cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe afaceriștii olteni care au acum dosar penal pentru evaziune fiscală. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.  „La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie-noiembrie 2019, au fost efectuate 977 inspecții fiscale la persoane juridice și fizice. Din cele aproape 977 de inspecții fiscale, 694 au fost efectuate la persoane juridice și 283 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 104 amenzi contravenţionale, în valoare de 206.963 de lei. Din cele 104 amenzi, 81 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 192.563 de lei, iar 23 amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 14.400 de lei. În perioada ianuarie-noiembrie 2019 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, 17 sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare de 3.312.843 lei”, a precizat șeful AJFP Olt, Iulius Daniel Doagă, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase. În 2018 nu mai puțin de 44 de afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la peste 20 de milioane RON (adică peste 200 de miliarde ROL).