DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE TENTATIVĂ LA FURT CALIFICAT ARESTAȚI PREVENTIV

Date:

Polițiștii au depistat două persoane care încercau să pătrundă în incinta unei societăți comerciale. Acestea au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.

La data de 25 ianuarie, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că două persoane, care au asupra lor o rangă, forțează ușa de acces a unei societăți comerciale, situată în municipiul Slatina, strada Aleea Macului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului și au intervenit pentru a imobiliza cei doi tineri, de 19 și, respectiv 22 de ani. Aceștia au fost conduși la sediul poliției în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale, fiind cercetați pentru tentativă la furt calificat.

După administrarea probatoriului în cauză, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentați instanței, care a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...