Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și Anul Nou

Date:

Share post:

Cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, magazinele Kaufland vor avea un program de funcționare special.

Astfel, programul se va prelungi în magazinele din toată țara începând de marți, 17.12.2019, și până luni, 23.12.2019, înainte de Crăciun, respectiv înainte de Anul Nou, în perioada 27.12.2019 – 30.12.2019. Ora deschiderii va varia în funcție de magazin în intervalul orar 7:00-7:30, iar ora închiderii va varia de asemenea în intervalul orar 22:00 – 23:30, cu posibilitate de prelungire.

  • Marți, 24.12.2019, în Ajunul Crăciunului, magazinele se deschid la aceeași oră, în intervalul 7.00 – 7.30, dar se vor închide mai devreme, în intervalul 17.00 – 18.00.
  • Miercuri, 25.12.2019, și miercuri, 01.01.2020, toate magazinele Kaufland vor fi închise.
  • În a doua zi de Crăciun, joi, 26.12.2019, și în a doua zi a Anului Nou, joi, 02.01.2020, majoritatea magazinelor vor avea program scurt: se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia în intervalul 15:00 – 16:00, cu excepția magazinelor din Gherla, Reghin care vor fi închise în ambele zile, respectiv cel din Orăștie, care va fi închis doar pe 26.12 și cel din Fălticeni doar pe 02.01.2019.

Grill-ul va avea, de asemenea, un program special. În funcție de magazin, va fi deschis după cum urmează: În perioada 17.12 – 23.12 ora deschiderii între 9.00 și 10.00, iar cea a închiderii între 20.00 și 21.30, programul urmând să se scurteze pe 23.12 și 30.12, când ora închiderii va varia între 17.00 – 19.00. Toate Grill-urile Kaufland vor fi închise în intervalul 24-26.12.2019, precum și în intervalul 01-02.01.2020. Majoritatea locațiilor vor fi închise în Ajunul Anului Nou, pe 31.12.2019, iar celelalte vor funcționa cu program scurt, 9.00 – 15.30.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...