Începe tăvălugul schimbărilor în instituțiile deconcentrate din Olt. Ce directori vor fi înlocuiți

0
4293

Primele instituții deconcentrate din Olt unde vor fi operate schimbări la nivelul conducerilor sunt Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, Directia Agricolă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Olt. Declarația a fost făcută, vineri, 13 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu. Deocamdată, nu au fost vehiculate numele celor care vor fi numiți în funcțiile respective.

Schimbarea Guvernului va conduce la schimbări în rândul conducerilor instituțiilor deconcentrate din Olt. Pe mesele miniștrilor din Guvernul Orban au ajuns deja o serie de propuneri pentru instituțiile unde se impune schimbarea șefilor de deconcentrate. Printre directorii vizați de schimbare se numără cei care sunt împuterniciți sau sunt prin delegare. În acest moment, singurii directori care nu vor fi atinși de curentul schimbărilor sunt cei care au dat examen pe post.

Primele schimbări vor fi la instituțiile publice unde directorii sunt prin delegare sau împuterniciți și nu au examen. Aș putea să vă dau exemplu Finanțele Publice unde sunt cu împuternicire, Direcția Agricolă și APIA. Aici sunt cu împuternicire. Cred că și AFIR-ul dacă nu mă înșel, de asemenea nu au concurs. Bine acum nu putem să nu recunoaștem că fiind un program politic trebuie să fie oameni care îmbrățișează doctrina liberală, bineînțeles și oameni competenți. Noi vrem  ca activitatea să se desfășoare, în folosul oamenilor, în folosul cetățeanului. Aceasta este prima condiție”, a declarat președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Dacă liberalii au liber la propuneri pe mai multe paliere, ALDE ar putea să primească prin negociere politică câteva posturi la nivelul instituțiilor.Nu există un procent, dar vor fi câteva instituții unde ALDE va avea un cuvânt de spus, trei sau patru instituții. Ele sunt deja stabilite. Sunt chestiuni care țin de susținerea parlamentară și nu aș putea să  vă spun la acest moment”, susține liderul liberalilor olteni.

În următoarele zile va fi numit noul prefect al județului Olt.Deși nu se dă un vot pentru această chestiune pentru că prefectul este încă apolitic în România, cu toate că el este reprezentantul unui Guvern care este politic, susținerea Filialei Olt a PNL este pentru fostul nostru coleg, Florin Homorean. Nu există alt nume vehiculat, dar sunt chestiuni procedurale care țin de MAI și de  Guvernul Orban. Domnul Florin Homorean va fi prefectul județului Olt”, a conchis președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.