Bătaia este ruptă din rai

0
266

Bătaia încasată de PSD în cele două reprize electorale din acest an, europarlamentare şi prezidenţiale, este comparabilă, prin proporţiile ei, cu cea încasată de naţionala de fotbal a României în meciul cu Spania. Sau, dacă vreţi să ne situăm într-un registru mai specific, cu bătaia încasată de Lucian Bute, de pe urma căreia boxerul român şi-a pierdut centura de campion mondial. O bătaie atât de categorică, încât adversarul lui Bute nici măcar nu s-a mai văzut legat de obligaţia contractuală de a-i acorda revanşa, din moment ce, a susţinut el, nimeni nu mai putea fi interesat de un asemenea meci în care dezechilibrul de forţe era atât de evident. Cam în aceiaşi termeni gândeşte acum dreapta politică românească, pentru care orice nouă bătălie cu PSD, de aici încolo, este ca şi câştigată, înainte de a începe. Totuşi, din respect pentru jocul democratic, va participa şi la alegerile de anul viitor, deşi nu mai are cine să i se opună.

Cu ochii umflaţi şi negri de atâţia pumni încasaţi, PSD, scos pe braţe din ring, dă semne că nu are de gând să moară. Ridicându-se de la podea şi clătinându-se încă pe picioare, partidul lui Dragnea şi al Dăncilei se străduieşte să supravieţuiască în faţa noilor prădători care i-au invadat teritoriul şi ameninţă chiar să-l arunce în afara junglei. În încercarea de a evita acest deznodământ şi cu speranţa, considerată acum utopică, de a-şi recâştiga teritoriul, PSD şi-a ales, zilel trecute, o nouă conducere, cu Marcel Ciolacu preşedinte interimar şi Paul Stănescu secretar general.

 Încă sub efectul năucitor al loviturilor primite, PSD a avut totuşi puterea şi luciditatea de a-şi alege o conducere nouă, în care îl remarcăm pe olteanul nostru, Paul Stănescu, de la care, ştiute fiindu-i capacităţile organizatorice, aşteptăm revirimentul social-democraţiei. Chiar şi sub un alt nume şi cu o altă siglă. Avem nevoie şi de stânga, în condiţiile în care orice democraţie normală este ambidextră. Dacă de viitorul dreptei, cel puţin pe termen scurt, suntem siguri, la câtă susţinere populară are acum, trebuie să fim la fel de siguri şi de viitorul stângii, la câtă sărăcie poate să genereze dreapta, în afara celor câtorva insule de bogăţie, prin mecanismele ei naturale de funcţionare. Un viitor care ar putea să înceapă cu stoparea alunecărilor de teren (citeşte demisii sau excluderi) şi repopularea versanţilor cu puiet viguros (simplul fapt că eşti tânăr nu este garanţia unei capacităţi de decizie, înţelepte şi responsabile!). Cu alte cuvinte, PSD (dacă se va păstra acest nume) trebuie să-şi propună neapărat şi neîntârziat să recîştige cât mai multe din terenurile proprii de vânătoare şi, concomitent, să pregătească asaltul în vederea recuceririi junglei politice. Este, de fapt, viitorul întregii stângi din România, pentru care alegerile de anul viitor pot însemna o problemă de a fi sau a nu fi pentru o bună perioadă de timp, de aici încolo.

Multă vreme, în toate sistemele de învăţământ din lume, bătaia a fost acceptată printre formele de educaţie ale viitorilor adulţi. Probabil, la noi mai mult decât oriunde, de vreme ce numai la noi s-a încetăţenit zicala „bătaia este ruptă din rai”. O expresie care trebuie să-i intre bine în cap PSD-ului, după bătaia cumplită pe care i-a administrat-o poporul, într-un moment în care se considera la adăpost de furia lui numai prin faptul că i-a sporit tainul. Nu de alta, dar, vorbind exclusiv de PSD-ul ultimilor 3-4 ani, el este singurul care s-a comportat ca un fiu natural al acestui popor, ceilalţi părând a fi mai degrabă rezultaţi din amoruri trecătoare cu străinii.

Constantin Smedescu