Oseminte găsite la Brâncoveni, legătură cu Dincă?

0
966

Crimele de la Caracal se continuă la Brâncoveni! În cursul zilei de marți, 19 noiembrie, un tractorist în timp ce efectua lucrări pe terenurile din apropierea cimitirului din satul Mărgheni, a descoperit ieșind la suprafață scheletele a două persoane. Osemintele par a fi de natură umană.

Din informațiile pe care le deținem se pare că trupurile ar fi fost îngropate în urmă cu 4-8 luni de zile și ar proveni de la persoane tinere cu vârsta cuprinsă între 15-20 de ani.

La fața locului a sosit o echipă de la București care a început cercetările.

”În seara zilei de 19.11.2019, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a înregistrat dosarul penal nr. 434/P/2019, având ca obiect infracţiunea de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane, prev. de art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. f C.pen., determinat de faptul că, în după – amiaza acelei zile, în jurul orei 18:30, pe un teren agricol de lângă satul Mărgheni, comuna Brîncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea „ Odaia lui Soreaţă”, au fost găsite mai multe fragmente osoase şi un craniu.
Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii.
În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană.
În continuarea anchetei s-a procedat la audierea de martori, respectiv a persoanelor care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucureşti şi Institutului de Criminalistă din cadrul I.G.P.P.R Bucureşti.” se arată în comunicatul de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Gheorghe Dincă, dus de URGENȚĂ la DIICOT, după găsirea cadavrelor de la Brâncoveni 

Gheorghe Dincă, cercetat de procurorii DIICOT pentru uciderea Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, două tinere pe care le-a luat la ocazie, a fost dus la DIICOT cu duba, în dimineața zilei de miercuri. Oamenii legii vor să descopere dacă între Dincă și cele două cadavre găsite în Brâncoveni există vreo legătură.

Distanța dintre Caracal și Brâncoveni este de 30 km.