Un medic cardiolog avertizează în legătură cu obiceiul de a lua o aspirină pe zi. ”Mare atenție!”

Date:

Share post:

Între 40 și 60% dintre cei de peste 75 de ani din SUA și Europa iau în fiecare zi aspirină sau alte medicamente destinate fluidificării sângelui, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet. În cazul pacienților cu boli coronariene, medicamentul are efect benefic, cu condiția să nu-l înlocuiască cu alternative.

”O aspirină pe zi pentru pacienții care se știu deja cu boli coronariene sau care au avut un accident vascular cerebral sau care știu că au stenoze sau plăci de aterom, e foarte bună. Însă, sunt situații în care pacienții înlocuiesc aspirina clasică, adica acidul acetilsalicilic cu divese preparate considerate antiagregante naturale și care se întorc la spital cu stentul (dispozitivul care se montează in cazul unui infarct) ocluzionat. Din cauză că au luat o perioada lungă de timp ceva ce nu era aspirina, de fapt, așa că, mare grijă la situații de genul acesta,” a explicat dr. Ana Maria Șerban, pentru Medika TV.

Aspirina este un medicament uimitor cu multe beneficii. Poate fi utilă în reducerea febrei, a durerilor şi a inflamaţiilor, dar şi în prevenirea bolilor cardiovasculare pentru că împiedică plăcile să se depună pe artere. Acest efect antitrombocitar al aspirinei scade capacitatea sângelui de a forma cheaguri şi o face utilă în prevenţia şi tratamentul atacurilor de cord şi a accidentelor vasculare cerebrale – AVC. Există însă şi un dezavantaj: riscul de sângerare mai puternică în cazul unei transfuzii sau a unei intervenţii chirurgicale.

Pentru pacienţii care au trecut printr-un atac de cord, un AVC, cu stenturi sau intervenţii pentru bypass – rezultatele cercetărilor sunt clare: beneficiile depăşesc riscurile, în majoritatea cazurilor. Pentru cei care nu au avut incidente cardiace – beneficiile versus riscurile sunt mai puţin certe.

Sursa: doctorulzilei.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...