Poliția Locală Slatina, în acțiune

0
353

În perioada 01.10.2019 – 13.10.2019 efectivele din cadrul Serviciului Public Direcţiei Poliţia Locală Slatina, au desfăşurat activităţi ce au avut ca obiectiv principal asigurarea ordinii publice precum și asigurarea unui trafic civilizat.

Pentru nereguli constatate, polițiștii locali au aplicat un număr total de  268  sancțiuni contravenționale dintre care, cele mai multe au vizat abateri de la O.U.G. nr.195/2002, respectiv 223 sancțiuni contravenționale pentru opriri neregulamentare, staționare interzisă sau accesul interzis.

Conform prevederilor Legii 61/1991,  au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru:

-săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii

-lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri.

-consumul de băuturi alcoolice în locuri publice etc

Pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în HCL nr.311/2018, au fost aplicate un număr de 33 sancțiuni contravenționale, cum ar fi:

-blocarea cailor de acces la proprietate, a căilor publice și rampelor pentru persoanele cu disfuncții locomotorii.

-parcarea altor mijloace de transport pe locurile rezervate persoanelor cu handicap.

-exercitarea de activitați comerciale în zonele publice ale municipiului Slatina, fără a deține avize sau autorizații de funcționare

-aruncarea deșeurilor de orice natură pe domeniul public și privat al municipiului Slatina.

Total  sancțiuni aplicate :  268

Din care: OUG 195/2002:  223 sancțiuni

Autoturisme ridicate: 23

HCL. Nr.311/2018: 33 sancțiuni

Legea 61/1991: 12 sancțiuni contravenționale

Cuantum total aplicat: 73.740 lei

Solicitări  954 : 117

Total autosesizări prin intemediul sistemului de monitorizare:  346

Acțiuni ce urmează a se desfășura în această lună:

  • Începând cu data de 15.10.2019 efectivele Poliției Locale vor participa alături de reprezentanții DASIP la efectuarea marcajelor rutiere pe strazile recent asfaltate din zona Zahana (str.Toamnei, str.Textilistului, Aleea Tipografului). În acest sens, rugăm conducătorii auto sa ne acorde sprijin în ceea ce privește oprirea, staționarea sau parcarea în aceste locații.
  • În vederea asigurării unui climat de siguranță publică și a unui trafic civilizat,efectivele Poliției Locale cu atribuții privind circulația pe drumurile publice, desfășoară zilnic acțiuni care vizează fluidizarea traficului, în special în zona intersecției str. Primăverii cu str. Crișan și în zona unitaților de învățământ în intervalele orare de intrare și ieșire de la cursuri.
  • Totodată, având în vedere numărul crescut de autoturisme care tranzitează municipiul, în decursul acestei luni, efctivele din cadrul Direcției Poliția Locală Slatina, vor continua să monitorizeze și să ia măsurile legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează în locuri în care este interzis acest lucru. Se va acționa cu precădere pe strada Artileriei și principalele bulevarde ale municipiului Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here