Reținuți după ce au urcat o tânără cu forța în mașină

0
257

Polițiștii olteni, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de lipsire de liberate și lovirea sau alte violențe.

La data de 7 octombrie a.c., un bărbat, din orașul Corabia, județul Olt, a apelat numărul de urgență 112 și a sesizat  faptul că sora sa, de 26 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se afla pe strada C.A. Rosetti din Corabia, ar fi fost urcată cu forța într-un autoturismul argintiu, care s-a îndreptat într-o direcție necunoscută.

De îndată, polițiștii olteni au declanșat activitățile de căutare, fiind alertate și județele limitrofe în vederea depistării tinerei. Un bărbat, de 49 de ani, a fost depistat de către polițiști pe raza municipiului Caracal, conducând autoturismul folosit pentru a transporta tânăra. Extinzând verificările, polițiștii au identificat tânăra și celălalt bărbat, cei trei fiind audiați la sediul poliției.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați, de 25 de ani, și, respectiv, 49 de ani, ar fi constrâns-o pe tânăra respectivă să urce în mașină, după care au transportat-o pe aceasta în municipiul Caracal.

În urma audierilor și probatoriul administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate și lovirea sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here