Fotbal: Memorialul Gheorghe Șoarece – X!

Date:

A devenit o obișnuință ca în fiecare an în luna octombrie Primăria și Consiliul Local Osica de Sus împreună cu colaboratori apropiați, să organizeze o ceremonie dedicată marelui fotbalist Gheorghe Șoarece născut în localitate și care a atins cultile performanței în acest sport, în anii 70-80.

Această ediție cu numărul X se va desfășura vineri, 11 octombrie, cu începere de la ora 14:00, pe stadionul comunal, stadion ce poartă numele fotbalistului.

După cum ne-a comunicat domnul Constantin Țâțu, unul dintre organizatori, programul din acest an cuprinde un meci între două echipe de juniori (ora 13:00), după care va urma un meci demonstrativ între echipa de Old Boys a comunei și o echipă din Caransebeș (Caraș-Severin), echipă la care a evoluat și fotbalistul oltean, iar cei din acest oraș vin an de an la Osica pentru a-l omagia.

Printre fotbaliștii care vor evolua pe terenul din localitate se număr și foste glorii ale fotbalului județean care au fost parteneri de echipă cu Șoarece: Marian Popescu, Valentin Răduț, Manuel Enăchioaia, Titi Pană, A. Marini, Andrei Romicu și alții.

Sunt așteptați și alți foști fotbaliști din țară care de-a lungul carierei lor au evoluat în fotbal alături de Gheorghe Șoarece.

Alexandra N.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...