Ce noi proiecte au votat consilierii locali din Slatina

0
437

Vineri, în ședința ordinară a Consiliului Local Slatina, care s-a desfășurat în incinta Casei Căsătoriilor de pe Dealul Grădişte, consilierii locali au avut de dezbătut pe ordinea de zi un număr de 14 proiecte de hotărâri.

Cele mai importante dintre ele s-au referit la: aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici privind „Amenajare parcare subterană strada Aleea Muncii (Pandipo), în municipiul Slatina”, aprobarea reglementări pentru autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii și controlul activităților de transport în regim de taxi și a dispeceratelor taxi în municipiul Slatina, precum și  Modernizarea străzilor pe care circulă transportul public și dezvoltarea infrastructurii pietonale în municipiul Slatina și a cheltuielilor legate de proiect.

De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței au mai figurat și alte proiecte, la fel de importante, precum: modificarea și completare HCL nr.191/18.07.2019 referitoare la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Slatina, proiectul privind aprobare modificare anexă la HCL al municipiului Slatina nr.337/27.11.2018 referitoare la aprobare „Documentație de avizare a lucrărilor de interveții și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul Modernizare străzi pe care circulă transportul public-Strada Văilor și strada Vintilă Vodăși modificare art.2 și art 3. din HCL nr.294/30.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul „Reabilitare Liceul Tehnologic P.S. Aurelian Slatinași a cheltuielilor legate de proiect

Spre deosebire de alte întâlniri în care unii aleși locali s-au contrat pe anumite proiecte, de data aceasta, toată pleiada de consilieri locali a căzut de acord asupra inițiativelor conducerii municipalității. Prin urmare, toate proiectele au trecut cu unanimitate de voturi, fără nicio opoziţie din partea consilierilor.