Un polițist din Olt a fost dat afară din Poliție

0
2521

Un agent de poliție de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt a fost destituit din funcție și este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată. „Conducerea Poliției Române manifestă toleranță zero față de abaterile polițiștilor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Olt.

În urma parcurgerii procedurilor legale și a propunerii Consiliului de Disciplină, un agent din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Olt a fost destituit din poliție.

Motivul destituirii acestuia îl constituie săvârșirea abaterii disciplinare de ”comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, faptă prevăzută de art. 57, alin.(1), lit. „a” din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Această decizie a fost adoptată după finalizarea cercetării prealabile a agentului de poliție în cauză, cercetare declanșată în urma apariției a unor informații cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal.

Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la locuința lucrătorului de poliție.

Polițistul despre care IPJ Olt a anunțat că a fost destituit din Poliție este Dan Dumitrescu, agentul de la Biroul Rutier Caracal care în aprilie 2019 a fost ridicat și dus la audieri, împreună cu mai multe persoane, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și cămătărie.

Polițistul în cauză, Dan Dumitrescu, era agent în cadrul Biroului Rutier Caracal. În aprilie 2019 el a fost ridicat și dus la audieri, împreună cu mai multe persoane, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și cămătărie.

Descinderile au avut loc pe raza municipiului Caracal și a comunelor Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare.

În urma cercetărilor, a reieşit faptul că, începând cu anul 2014, mai multe persoane violente ar fi constituit un grup infracţional organizat. Acestea acordau împrumuturi cu dobânzi între 20-100% lunar, iar pentru a recupera sumele de bani, recurgeau la ameninţări, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal a persoanelor vătămate.

„De asemenea, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei”, se arăta într-un comunicat al Poliției.

În urma audierilor la care au fost supuse peste 100 de persoane, un bărbat a fost reținut și alți trei au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

Împotriva polițistului de la Biroul Rutier Caracal nu s-a luat atunci nici o măsură preventivă.

Sursa: olt-alert.ro