Paul Stănescu în stand by

0
844

Prin ce anume trăsături se deosebesc elitele de oamenii de rând? Hotărârea, elanul, pasiunea, tenacitatea, încrederea în sine, imboldul lăuntric reprezintă asemenea trăsături care fac din elite nişte persoane imponderabile, care plutesc pe deasupra stratului dens de muritori de toate zilele.

Cele enumerate sunt doar trăsături generale, urmează cele speciale, pe domenii de activitate, care direcţionează elitele spre politică, artă, ştiinţă, sport etc. Aşa se face că-n fiecare domeniu de activitate observăm oameni care se disting de ceilalţi şi pe care-i respectăm în mod deosebit, pentru că de rezultatele muncii lor se bucură în primul rând comunitatea.

În domeniul politicii însă, asemenea oameni sunt păsări rare, atât de rare că abia la schimbarea anotimpurilor mai vezi câte una oprindu-se pe câte un banc de nisip, ivit întâmplător din stufărişul de interese personale care acoperă mlaştina politicii. Şi dacă mulţi se întreabă de ce elitele adevărate evită să se îndrepte spre politică, iată răspunsul: intrând în viaţa politică românească, după un timp nu se mai deosebesc de ceilalţi, siliţi să accepte jocul lor penibil. Trebuind să meargă pe un drum comun, ei trebuie să coabiteze cu oameni ai interesului personal, să accepte jigniri şi atacuri la persoană din partea opozanţilor, să adopte atitudini cameleonice, să mintă, să promită, să înşele etc.

Astfel, elita autentică de la poarta de intrare în bordelul politicii s-a metamorfozat în omul politic, dispus la orice compromis. Dacă aţi observat, cam asta se întâmplă cu toate elitele care se încumetă să urce pe treptele piramidei politice. Bineînţeles, dacă asta e regula, excepţiile apar în consecinţă. Iar una dintre ele mi se pare a fi fostul ministru al dezvoltării şi vicepremier, Paul Stănescu. A intrat în politică şi a urcat pe cel mai înalt vârf al Everestului politic. A inspirat adânc aerul rarefiat al înălţimilor şi ar fi putut să planeze mult timp peste văile adânci ale problemelor româneşti, în căutarea celor mai potrivite soluţii. A văzut însă cum din mlaştina intereselor politicianiste sar stropi grei care ar putea să-l atingă. Intuind pericolul, s-a dat la o parte. N-a a cceptat să se murdărească. A preferat cămaşa curată a celui care decide să iasă dintr-o horă în care jucătorii sunt beţi iar lăutarii cântă numai ce vor ei. Retrăgându-se strategic, Paul Stănescu aşteaptă hora din duminica următoare.

Constantin Smedescu